„AMERICA FIRST – TOTUL ÎNCEPE AZI”. Prima zi a președintelui Trump

Donald Trump a dat oficial startul unei noi ere pentru Statele Unite, promițând în discursul prezidențial inaugural schimbarea ordinii de până acum și o Americă Măreață. În fața a aproape un milion de oameni care au venit să participe, pe o ploaie măruntă, la ceremonia inaugurală, Donald Trump aprezentat o față întunecată a unei Americi divizate, în care oamenii au fost uitați de elitele de la Washington.

„De prea mult timp, un grup mic din Capitală ia premiile guvernării, în timp oamenii suportă costurile. Washington-ul a înflorit, dar nu a împărțit cu poporul bogăția sa. Politicienii au prosperat, iar oamenii și-au pierdut locurile de muncă, iar fabricile s-au închis. Elita s-a protejat pe ea însăși, dar nu pe cetățenii acestei țări. Victoriile lor nu au fost și victoriile noastre. Triumful lor nu a fost și triumful nostru”, a spus noul președinte al SUA.

„Acest măcel se oprește chiar aici și chiar acum”, a adăugat el, susținând că „timpul vorbelor goale a trecut și a venit vremea pentru acțiune”.

„Privim doar către viitor acum. Ne-am adunat aici ca să arătăm o nouă hotărâre: din această zi o nouă viziune va guverna: „America first!”. Acest slogan din două cuvinte, venit din istoria tulbure a Americii și folosit de izolaționiștii care se opuneau intrării în al doilea Război Mondial, a fost reinventat de Trump pentru a-și potența mesajul economic.

Trump a promis că „toatedeciziile de tip comercial sau fiscal, în materie de imigrație și politică externă vor fi luate în beneficiul angajaților americani și familiilor americane. Trebuie să ne protejăm frontierele de alte țări, care ne fac nouă produsele, ne fură companiile”.

Noul președinte a susținut, totodată că SUA își vor consolida vechile alianțe”, iar americanii vor fi liantul lumii civilizate în lupta cu terorismul islamic, „„Îi vom elimina de pe fața pământului”, a spus el.

„Le spun tuturor americanilor: niciodată nu veți mai fi ignorați! Speranțele dvs. vor defini destinul Americii. Împreună vom face ca America să fie măreață”, și-a încheiat Trump primul discurs prezidențial, care a durat un pic peste 16 minute.

Ceremonia inaugurală de la Washington nu a fost lipsită de incidente. Un grup mare de protestatari, mulți îmbrăcați în negru, iar unii cu fetele acoperite, au spart vitrinele unor magazine și s-au ciocnit cu forțele de ordine.

„Transferul familiilor” – Filmul celor 5 ore în care Casa Albă își schimbă locatarii

„Transferul familiilor” este un ritual minuțios care are loc pe parcursul a 5 ore, la Casa Albă, de câte ori un președinte părăsește reședința, iar unul nou îi ia locul, scrie Washington Post, care descrie pas cu pas întregul proces.

În jurul orei 4 dimineața, la Casa Albă vin cei peste 90 de angajați permanenți și câțiva contractori, pentru a pune în aplicare planul de mutare. Excepție fac bucătarii, care sunt prinși cu gătirea micului dejun, al cafelei și al mâncărurilor de peste zi. Primele lucruri ale familiei Obama încep să fie organizate pentru plecare.

În jurul orei 8.30, angajații Casei Albe se adună pentru a-și lua rămas bun de la familia Obama. Din 1989, când Ronald Reagan i-a făcut loc la Casa Albă președintelui Walters, a început tradiția ca staff-ul să dea familiei prezidențiale care pleacă un cadou de despărțire și o cutie din lemn, care conține steagurile care au fluturat pe Casa Albă în timpul Zilei Inaugurării președintelui și în ultima zi petrecută în funcție.

Urmează o cafea pe care președintele o bea cu vicepreședinții care pleacă și cei care vin, precum și cu familiile acestora și cu o delegație din partea Congresului.
Până la ora 10.30, familia Obama va părăsi Casa Albă, limuzinele ducându-i la Capitoliu.

Imediat, echipele de lucru încep treaba la etajele doi și trei ale Casei Albe, acolo unde locuiește familia prezidențială, care a făcut de obicei deja cea mai mare parte a împachetării lucrurilor personale. Camioanele care urmează să care lucrurile familiei Obama vin la Casa Albă, în partea de vest, escortate de poliție și Secret Service.

În același timp, în partea de Est a Casei Albe sosesc și camioanele cu lucrurile familie Trump. Doar angajații Casei Albe au voie să se atingă de obiectele familiilor prezidențiale, astfel că toate echipele de muncitori și transportatori se opresc la locul de descărcare, obiectele fiind cărate în clădire de angajații permanenți ai Casei Albe.

Intră în acțiune oamenii care se ocupă de curățenie, sunt setate noile preferințe de temperatură și umiditate ale familiei Trump. Sunt făcute verificări și mici reparații de către tâmplari, instalatori, ingineri și electricieni. Dacă este cazul, sunt montate noile obiecte de artă cerute de familia Trump. Casa Albă are 16 dormitoare, astfel că amenajările nu sunt tocmai ușoare.

Cutiile familiei Trump sunt desfăcute, iar hainele sunt puse în dulapuri. Produsele lor preferate de casă sunt deja cumpărate în avans, de la saltele la lenjerii de pat sau șampoane și creme. Bucătăriile și barurile sunt umplute cu alimentele și băuturile preferate ale familiei Trump.

Biroul Oval beneficiază de atenție sporită, trebuind să fie fără cusur la venirea lui Donald Trump. Acesta a anunțat că intenționează să repună bustul premierului britanic Winston Churchill în Biroul Oval, după ce Obama l-a înlocuit cu un bust al lui Martin Luther King Jr. Dacă Trump va dori să redecoreze Biroul Oval sau să facă alte schimbări, acestea vor fi făcute imediat. De-a lungul istoriei, Nixon a pus electricienii să dea jos televizoarele montate de Lyndon Johnson, iar președintele Ford i-a pus să scoată echipamentele de înregistrare și firele din pereți, montate la cererea lui Nixon.

Până la prânz, reprezentanții Administrației Arhivelor Naționale vin să perieze birourile și computerele după documentele rămase de la vechea administrație.

Între 15.30 și 17.00, familia lui Donald Trump va sosi la Casa Albă, unde vor fi întâmpinați de șeful administrației, cu formula „Bine ați venit în noua dumneavoastră casă, domnule președinte”.

Principalele politici anunțate de Trump

IMIGRAȚIE

Donald Trump a semnalat în repetate rânduri că vrea deportarea a cinci milioane dintre cei 11 milioane de imigranți aflați în ilegalitate pe teritoriul SUA. Trump a afișat o abordare dură în combaterea imigrației, promițând că va construi un zid la frontiera Statelor Unite cu Mexicul.

ARME DE FOC

Donald Trump a argumentat că accesul la arme de foc este un drept constituțional, pledând pentru menținerea facilităților de achiziționare.

COMBATEREA TERORISMULUI

Donald Trump a denunțat „ineficiența” Administrației Barack Obama în combaterea terorismului, criticând și abordarea lui Hillary Clinton. EI a promis că va distruge organizația teroristă Stat Islamic. „Dar voi prefera să nu fac acest lucru cu trupele noastre, cred că înțelegeți acest lucru”, a spus el.

În privința conflictului din Siria, nici Donald Trump, nici Hillary Clinton nu au propus în mod clar înlăturarea de la putere a regimului Bashar al-Assad.

ENERGIE și PROTECȚIA MEDIULUI

Donald Trump a semnalat că nu crede în teoria încălzirii climei.

ECONOMIE, FISCALITATE, TRATATE INTERNAȚIONALE

Donald Trump a promis că va fi „președintele care va crea cele mai multe locuri de muncă”.

Pe 4 noiembrie, Hillary Clinton a lăudat performanțele Administrației Barack Obama în materie de creare de locuri de muncă, promițând să le continue, însă Donald Trump a catalogat drept „dezastru” starea economiei Statelor Unite. În cursul unui eveniment electoral desfășurat în Pittsburgh, Hillary Clinton a notat că în luna octombrie au fost create 161.000 de locuri de muncă în Statele Unite, iar rata șomajului a scăzut de la 5% la 4,9%. „Sunt încrezătoare că economia noastră va înflori. Atunci când înflorește clasa de mijloc, America înflorește”, a subliniat Hillary Clinton.

Însă presupusele performanțe evocate de Hillary Clinton au fost demontate rapid de Donald Trump. „Raportul privind crearea locurilor de muncă este un dezastru absolut. Oricum, nimeni nu crede în aceste cifre. Cifrele pe care le anunță sunt false”, a afirmat Trump la un miting de campanie desfășurat în statul New Hampshire.

Politici fiscale

În ultimele luni, candidatul republican și-a adaptat discursul pe tema planului de reformă fiscală. Inițial, planul prezentat în septembrie prevedea reducerea impozitului pe venit pentru categoriile sociale bogate de la 39,6% la 25%. Însă declarațiile făcute ulterior pe această temă au generat o stare de confuzie. „Impozitele vor crește puțin”, afirma Donald Trump într-un interviu acordat pe 8 mai. Trump a explicat: „Conform planului meu, impozitele vor scădea. Dar, pe durata negocierilor, vor crește. Eu voi negocia cu democrații, voi concepe un plan, planul optim. Și va fi negociat. Pe durata negocierilor, va fi aplicat un alt plan. Asta este ce vreau să obțin și voi lupta pentru acest lucru. La nivel practic, totul va fi renegociat. Iar, în opinia mea, impozitele pentru bogați vor crește oarecum”.

În august, în discursul din Detroit, Trump a nuanțat: „Nimic nu i-ar bucura mai mult pe adversarii noștri străini decât împovărarea fiscală a companiilor și cetățenilor noștri până la eliminare”. În timpul campaniei din Partidul Republican, Trump sugera o reducere a impozitelor pentru cetățenii americani care au venituri anuale de peste un milion de dolari. Planul inițial prevedea introducerea a patru formule de impozitare, de 0%, 10%, 20% și 25%. Luni, Trump a propus trei niveluri de impozitare, de 12%, 25% și 33%. Acest lucru înseamnă majorarea cotelor de impozitare pentru categoriile sărace, dar reducerea de la 39,6% la 33% a cotei de impozitare pentru bogați. Candidatul republican pledează pentru eliminarea taxelor pe noile locuințe, excluderea din venitul impozabil a cheltuielilor pentru creșterea copiilor și introducerea unui plafon de 15% în impozitarea companiilor.

Salariul minim

În timpul dezbaterilor electorale, Trump a fost întrebat dacă va majora salariul minim, răspunzând: „Nu”. După șase luni, Trump afirma: „Analizez posibilitatea modificării salariului minim, nu am luat nicio decizie în privința cifrelor. Dar cred că oamenii trebuie să primească mai mult. Sigur, este o schimbare, pot să fac schimbări, este necesară flexibilitate”.

Tratate comerciale internaționale

Donald Trump s-a pronunțat frecvent împotriva Parteneriatului Transpacific (TTP), argumentând că acest acord ar avantaja China din punct de vedere economic. „TPP va contribui la scăderea prețurilor mașinilor străine menținând însă practicile care blochează vinderea mașinilor americane în străinătate. Acest lucru nu este totul: China va intra în TTP pe ușa din spate, la o dată ulterioară. Analizează situația, o studiază. Nu participă acum la tratat, dar va fi în el. Dacă este bine, vor participa, dacă nu, nu. Mereu procedează la fel”, avertiza Trump în luna iunie.

În discursul din Detroit, Trump a reiterat că se opune Acordului comercial transpacific (TTP), ar vrea renegocierea Acordului comercial nord-american și acuză China de manipularea tranzacțiilor monetare.

Acordul de Parteneriat Transpacific (TTP) a fost semnat în februarie 2016 de Statele Unite cu Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaysia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore și Vietnam. Acordul comercial trebuie ratificat de fiecare semnatar pentru a intra în vigoare.

EXTINDEREA INFRASTRUCTURII

Donald Trump a promis dezvoltarea infrastructurii dacă va deveni președinte. „Administrația Trump se va asigura că vom începe să utilizăm oțel și aluminiu din SUA pentru infrastructura americană”, a afirmat el.

Donald Trump, care în calitatea de om de afaceri a construit hoteluri, casinouri, blocuri cu apartamente de lux, vrea acum să reconstruiască Statele Unite. Trump a promis „o nouă generație de șosele, poduri, căi ferate, tuneluri, porturi și aeroporturi”.

„Bugetul propus de Hillary Clinton este doar o fracțiune din ceea ce propunem noi. Avem nevoie de mult mai multe fonduri pentru reconstruirea infrastructurii. Aș spune chiar de dublarea cifrelor propuse”, a subliniat Trump.

Hillary Clinton a propus un buget de 275 de miliarde de dolari pe cinci ani pentru proiecte de infrastructură, plus încă 225 de miliarde de dolari din programe de creditare, dar Donald Trump a explicat că aceste fonduri sunt insuficiente.

Programul medical „Obamacare”

Noul președinte a dat asigurări că Programul de asigurări de sănătate introdus de Administrația Barack Obama, supranumit „Obamacare”, va fi înlocuit imediat după instalarea sa la Casa Albă, pe 20 ianuarie.

Taxe pentru relocare

Companiile care vor muta sedii din Statele Unite se vor confrunta cu taxe vamale enorme când vor încerca să comercializeze produse pe piața americană, a avertizat Donald Trump, pledând și pentru reformarea industriei farmaceutice. „Ceea ce se întâmplă acum – companii care mută sedii din SUA și concediază angajați americani – nu se va mai întâmpla. Vom introduce o taxă vamală foarte mare. Le spun companiilor: vă puteți muta din Michigan în Tennessee, din Carolina de Sud în Michigan, aveți concurență… și nenumărate state americane, nu îmi pasă atât timp cât rămâneți în Statele Unite…”, a afirmat Donald Trump.

Referindu-se la producătorii de medicamente, Donald Trump a remarcat că „industria farmaceutică a ajuns într-o situație dezastruoasă”. „Companiile farmaceutice sunt responsabile de crime prin taxarea excesivă a autorităților pentru medicamente”, a continuat Trump, promițând schimbarea sistemului licitațiilor.

EVALUĂRI

„Multe dintre elementele strategiei economice a lui Donald Trump sunt predictibile pentru un candidat republican: reducerile fiscale (mai ales pentru companii) și reconfigurarea relațiilor comerciale cu alte țări pentru atingerea obiectivului unei economii conforme cu sloganul «America pe primul loc». Dar există fragmente ale strategiei care ar putea părea noi mai ales pentru cei care au sensibilități tradiționale conservatoare. Spre exemplu, planul lui Trump pledează pentru facilități în favoarea creșterii copiilor permițându-le americanilor să deducă aceste costuri din suma impozabilă”, constată publicația The Atlantic.

În privința bugetului pentru „reconstrucția Statelor Unite”, propunerea lui Donald Trump intră în contradicție cu principiile economice și financiare ale Partidului Republican, care a ironizat deciziile Administrației Barack Obama de suplimentare a fondurilor pentru infrastructură, notează revista The Atlantic.

La capitolul politici economice, Donald Trump este ajutat de o echipă de consilieri. „Grupul de 13 experți este format în întregime din bărbați și, deși Trump i-a catalogat experți în economie, doar unul are doctorat pe acest profil. Însă sunt șefi ai unor companii: miliardari, bancheri, un jucător de poker. Coincidența face că mulți sunt și principalii donatori pentru campania lui Trump. Îndepărtarea de linia dură a doctrinelor economice pare să fie intenționată. Donald Trump a ironizat în discurs experții în economie ai Partidului Democrat, argumentând că au eșuat în tentativa de revigorare a economiei după recesiune”, comentează The Atlantic.

„Măsurile propuse relevă că, cel puțin în privința reformei fiscale, Donald Trump intenționează să se alinieze politicilor Partidului Republican. (…) Însă, deși pare să aibă poziții similare cu cele ale cercurilor de afaceri în privința reglementărilor și politicilor energetice, Trump pare să fie ostil comerțului extern, distanțându-se astfel de doctrina economică clasică a Partidului Republican. Pledând pentru o abordare mai dură în privința politicilor comerciale, inclusiv pentru abandonarea Acordului de parteneriat transpacific și renegocierea Acordului comercial nord-american, Trump se plasează în opoziție directă cu linia Camerei de Comerț a SUA și a altor medii de afaceri”, constată cotidianul The New York Times.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?